A cura di Dana Cora
*
I tempi sono cambiati
Hai notato che Dio è riapparso nelle poesie?
Con tutto l’arsenale – con gli angeli & gli arcangeli, con le reclute & le signorie,
Con i Suoi poteri & regni, con i Suoi troni, cherubini & serafini.
Poeti & santi – processando il nettare nell’apiario dal petto peloso di Elohim,
Nessun sacco dell’ape regina, nessun fuco: solo ronzio & tecnologia millefiori.
C’è stato un tempo in cui il mondo era solo una topaia improvvisata nel cervello di un poeta,
C’è stato un tempo in cui le persone erano fatti con la falce & il martello,
Quando nel Laminatoio “Cristea Nicolae” di Galazi si facevano uomini,
Era un tempo in cui le pareti delle stanze dei poeti erano imbrattate di sperma
& l’aria era liquorosa & i poeti fumavano Carpazi e Mărășești & scopavano & vomitavano & stavano ricominciando da capo
il giorno dopo.
C’è stato un tempo in cui le sigarette bruciavano nei posacenere come l’incenso nel turibolo,
C’è stato un tempo in cui tutto si prendeva in giro & eppure le cose erano serie & pressanti & conclusive.
C’è stato un tempo in cui il sudiciume veniva metodicamente ispezionato dai poeti polverepulverulenti,
& Dio russava nascosto in un buco nero di una galassia stantio.
C’è stato un tempo in cui gli altiforni stavano fumando nel l’Acciaieria e la città era immersa nel fango,
Un’epoca in cui le chiese erano scomparse dai versi e gli altari odoravano di muffa.
C’è stato un tempo in cui gli dei si chiamavano Roger Waters & Syd Barrett & David Gilmour & Ian Gillan & Robert Plant & Jimmy Page & Freddie.
C’è stato un tempo in cui l’America si dimenava in Vietnam & Cambogia & da noi solo la poesia della guerra ci raggiunse.
Hai notato che ora i poeti sono monaci? Depositano i loro voti monastici come se fossero
Uova di struzzo in nidi fatti di rametti di oleandro
& Hanno rinato Dio cosi come Spielberg resuscita un T-Rex in Jurassic Park.
S-au schimbat vremurile
Ai observat că a reapărut Dumnezeu în poezii?
Cu tot arsenalul – cu îngerii & arhanghelii, cu începătoriile & stăpâniile,
Cu puterile & domniile, cu tronurile, heruvimii & serafimii Lui.
Poeții & sfinții – procesând nectarul în prisaca de la pieptul păros al lui Elohim,
Fără matcă, fără trântori: numai zumzet & tehnologie polifloră.
A fost o vreme când lumea era doar o magherniță improvizată-ntr-un creier de poet,
A fost o vreme când oamenii se făceau cu secera & ciocanul,
Când în Laminorul gălățean „Cristea Nicolae” se făceau oameni,
A fost o vreme când pereții camerelor de poeți erau mânjiți cu spermă
& aerul era alcoolizat & poeții fumau Carpați & Mărășești & futeau & borau & o luau de la capăt
în ziua următoare.
A fost o vreme când țigările ardeau în scrumiere ca tămânia în cădelniță,
A fost o vreme în care se făcea mișto de orice & totuși lucrurile erau grave & urgente & definitive.
A fost o vreme când jegul era inspectat metodic de poeții prafpulberiști,
& Dumnezeu sforăia ascuns în vreo gaură neagră dintr-o galaxie îmbăcsită.
Era o vreme când fumegau furnalele-n Combinatul siderurgic și orașul era cufundat în pâclă,
O vreme-n care bisericile dispăruseră din versuri și altarele miroseau a igrasie.
Era o vreme când zeii se numeau Roger Waters & Syd Barrett & David Gilmour & Ian Gillan & Robert Plant & Jimmy Page & Freddie.
Era o vreme când America se zbătea în Vietnam & Cambogdia & la noi n-ajungea decât poezia războiului.
Ai observat că poeții se fac acum călugări? Își depun voturile monahale ca pe niște
Ouă de struț în cuibare făcute din crenguțe de oleandru
& Îl renasc pe Dumnezeu așa cum învie Spielberg un T-Rex în Jurassic Park.
*
L’apocalisse secondo Bill Kilgore, il pensionato
Adoro le mattine di luglio con punta di napalm,
L’alba in cui il sudore scorre lungo il collo, la pancia e l’inguine,
Unta come un lubrificante con cui sono stati spalmati due elettrodi.
Mi hai detto , astuto, che il tempo delle mie poesie è invariabile,
Quello di dopo, il secolo insulso che segue l’accoppiamento,
Il meschino eschaton sviluppato sulla lunghezza e sulla larghezza di un lenzuolo:
Tempo senza tensione, scorrendo ingombrante ma pacchiano a causa della mancanza di importanza,
Secondo dopo secondo dopo secondo, nel canto dei mehterân.
Non c’è altro da fare – restiamo incriccati dal materasso seminato come uno
Campo dalla foce del Nilo, sapendo che la vittoria, la piccola rivoluzione da ogni eiaculazione
È solo l’immagine della felicità, una scheggia del cosciotto della scrofa in cui speravamo
E che ora, più saggi, così ferrati come siamo, ci rendiamo conto che non divoreremo.
Il passaggio da questo mondo all’altro mondo è inceppato
E i gigli degli arcangeli sono messi da tempo nell’erbario, alla pressatura –
Qui, sulla terra, ci sono ovunque le franchise dell’inferno
E le aurore boreali tremolano come gli stroboscopi in un club sotterraneo:
La loro ragione di essere è di guardarsi sventrati : quindi, di non guardarci più.
Siamo i sinistrati di un’apocalisse già consumata:
È inutile calcolare la parallasse sotto Proxima Centauri –
Non andiamo da nessuna parte: qui crepiamo.
Apocalipsa după Bill Kilgore, pensionar
Iubesc diminețile de iulie cu iz de napalm,
Zorile-n care sudoarea ni se prelinge pe gât, pe burtă și pe craci,
Uleioasă ca un lubrifiant cu care-au fost mânjiți doi electrozi.
Mi-ai spus, șiret, că timpul poeziilor mele e, invariabil,
Ăla de după, evul searbăd care urmează-mperecherii,
Meschinul eschaton developat pe lungimea și lățimea unui cearșaf:
Timpul fără tensiune, scurgându-se greoi și totuși strident prin lipsa de importanță,
Secundă după secundă după secundă, în cântecul meterhanelelor.
Nu mai e nimic de făcut – rămânem țintuiți de salteaua însămânțată ca un
Câmp din botul Nilului, știind că victoria, mica revoluție din fiecare ejaculare
Nu-i decât fotografia fericirii, o ciosvârtă din pulpa scroafei la care speram
Și pe care acum, mai înțelepți, versați cum suntem, realizăm că n-o vom devora.
Trecerea din lumea asta în lumea cealaltă e înfundată
Și crinii arhanghelilor sunt puși de mult în ierbare, la presat –
Aici, pe pământ, există peste tot francize ale infernului
Iar aurorele boreale pâlpâie ca stroboscoapele într-un club subteran:
Rațiunea lor de a fi e să ne privim sfârtecați: deci, să nu ne mai privim deloc.
Suntem sinistrații unei apocalipse deja consumate:
N-are rost să mai calculăm paralaxa de sub Proxima Centauri –
Nu mai plecăm nicăieri: aici crăpăm.
*
I sinistrati di un’apocalisse già consumata
Aggrapperei la ventriera, immergerei
In un barattolo con formalina, da solo mi depositerei
Ad Antipa, come le reliquie di Lenin.
Mi è giunta la contingenza fino all’osso –
Raschia, raschia e raschia, mi rende le giunture polverose:
Il mio passaggio da un giorno all’altro, da un anno ad altro
È fastidioso come il trauma di un pettirosso in sovrappeso
Abbuffarsi compulsivo con dei calabroni.
I miei amanti / ripetitivi, per quanto palpeggiati per così astratti, /
Passano attraverso il mio letto come dei treni merci per una fermata fuori dal circuito.
Il sangue non è veramente sangue finché non lo vedi in un film,
Spruzzato sulle lenzuola o gorgogliante
Dal collo del ragazzo che urla alla TV;
Lo sperma non è davvero sperma finché non lo vedi fuoriuscire
Come la marmellata sulle cosce del twink sul gayboystube.
L’unità di misura della vita è il plausibile
Tra due enormità di paesaggio contemplate
Durante un gioco a dadi.
Non rimarrà nulla della sfilza di parole sulla carta
Perché niente è rimasto dopo –
Qui, oltre: dimensioni uguali che si succedono tautologicamente,
Luoghi popolati da individui che non aspettano nulla
Annoiati a girare la rosa dei venti
Come una ventola.
Sinistrații unei apocalipse consumate
M-aș prinde de brăcinari, m-aș îmbăia
Într-un borcan cu formol, singur m-aș depune
La Antipa, ca pe moaștele lui Lenin.
Mi-a ajuns contingența la os –
Râcâie și râcâie și râcâie, îmi face încheieturile praf:
Trecerea mea de la o zi la alta, dintr-un an în altul
E anostă ca trauma unei prigorii supraponderale
Îndopându-se compulsiv cu bondari.
Iubiții mei /repetitivi, pe cât de pipăibili, pe atât de abstracți,/
Îmi trec prin pat ca marfarele printr-o haltă scoasă din circuit.
Sângele nu-i cu adevărat sânge până nu-l vezi într-un film,
Împroșcat pe cearșafuri ori gâlgâind
Din gâtul tipului care urlă-n televizor;
Sperma nu-i cu adevărat spermă până n-o vezi scurgându-se
Ca gemul pe coapsele twinkului de pe gayboystube.
Unitatea de măsură pentru viață e plauzibilul
Dintre două enormități de peisaj contemplate
În timpul unui joc de barbut.
N-o să mai rezulte nimic din înșiruirea de cuvinte pe hârtie
Fiindcă nu mai e nimic după –
Aici, dincolo: dimensiuni egale, succedându-se tautologic,
Locuri populate cu indivizi care nu mai așteaptă nimic,
Învârtind plictisiți roza vânturilor
Ca pe o morișcă.
*
Răzvan Andrei è un millennial nato a Galazi; si descrive come “pittore & poeta, profeta di minoranza e gurmand slim-fit “. Dopo la laurea al liceo teologico ha frequentato corsi di Filosofia e di Storia e Teoria dell’Arte, a Bucarest. Ha lavorato nella stampa locale e centrale come redattore ed editore in alcune redazioni televisive. Attualmente è editore di libri.
Nel tempo ha collaborato con la Romania letteraria, Idee nel dialogo, Verità letteraria e artistica, Luceafărul e Verso.
Ha pubblicato il volume di poesie Jazz per le iguane (BrumaR 2018, Curtea Veche Publishing, 2019).