Cosmin Perta – Poesie da “Ninna nanna per la mia generazione”

Traduzioni di Dana Cora

Flashback

Spasmodico, inconsistente, indeciso, esitante, immobile.
Parto da un luogo penoso, la giornata di 10 agosto 2014,
con la sua atmosfera soffocante,
con la sua aria surriscaldata in un quartiere in qui puzza
costantemente di immondizia.
I bambini se ne sono andati e tu ti dimeni davanti alla depressione colpendo
ritmicamente il cemento.
La necessità di corpo che annulla il bisogno di luce.
C’è un piccolo fallimento all’interno di ogni fallimento.

Ho cercato un significato per 30 anni. Molte volte ho pensato di averlo trovato
e lui mi ha abbandonato.
Ho corso per te, ho perso peso per te, mi sono allenato
coplendo i muri per te,
sono stato onesto e ho bluffato per te. Voglio andare
alla guerra per te.
Ho pregato di nuovo al mio Dio per te,
ho pianto e sofferto per te,
per tutto quello che è successo e accadrà. Voglio andare
alla guerra per te.

Fai finta di essere tranquillo, lucido, superiore. Animale. E ‘ una questione di fluidi,
di cervello rettiliano, di istinto.
È notte e ho i brividi e mi sono vestito e ti sembra
che sto scherzando
Anche io sono stato dove sei stata tu e ti capisco molto bene
E quindi non ti parlo di salvezza e nemmeno di cielo
Ancor meno su quanto è inutile fare poesia.
Mi disperderò al fresco, nella notte, nell’oscurità
e rimarrò immobile.
Neanche un dito, uno sguardo, un ciglio non alzerò.
Rimarrò fermo nella mia felicità.
Così inerte che non esisterò più.

Flashback

Spasmodic, inconsistent, indecis, ezitant, nemișcat.
Pornesc dintr-un loc dureros, ziua de 10 august 2014,
cu atmosfera ei sufocantă,
cu aerul ei supra-încălzit într-un cartier în care duhnește
încontinuu a gheenă.
Copiii sunt plecați și tu te zbați în fața depresiei lovindu-te ritmic
de ciment.
Nevoia de corp care anulează nevoia de lumină.
În interiorul fiecărei ratări mai există câte o mică ratare.

De 30 de ani caut sensul. De multe ori mi s-a părut că l-am găsit
și el m-a abandonat.
Am alergat pentru tine, am slăbit pentru tine, m-am antrenat
lovind cu pumnii în pereți pentru tine,
am fost sincer și am blufat pentru tine. Vreau să merg
la război pentru tine.
M-am rugat Dumnezeului meu din nou pentru tine,
am plâns și am suferit pentru tine,
pentru tot ce s-a întâmplat și se va întâmpla. Vreau să merg
la război pentru tine.

Te prefaci liniștit, lucid, superior. Animal. E o chestie de fluide,
de creier reptilian, de instinct.
E noapte și am frisoane și m-am îmbrăcat și ție îți pare
că glumesc
Și eu am fost unde ești tu și te înțeleg foarte bine
Și nu-ți vorbesc deci despre mântuire și nici măcar despre văzduh
Cu atât mai puțin despre cât e de inutil să faci poezie.
Mă voi risipi în răcoare, în noapte, în întuneric
și voi sta nemișcat.
Nici măcar un deget, o privire, o geană nu voi ridica.
Voi sta nemișcat în fericirea mea.
Atât de nemișcat încât nici măcar nu voi mai exista.

Il fresco della ghiaia al tuo passaggio
La prima ninna nanna per la mia generazione

1.

Piangi, piangi, ti comprerò un cuore di plastica, un
bypass argentato e pulito, una roentgen in miniatura,
un apparato di irradiazione con cobalto in miniatura, uno scalpello intatto.
Piangi, piangi, sotto le fondamenta della casa nasconderò per te pile
di pillole di legno, un delfino, una coda di elefante, tre pernici
e un’oca di diamante.
Piangi, piangi, ti darò una piccola maschera di gas,
una molotov,
una pelle conciata di tigre, rattoppata con zibelina, un dito tagliato,
una mitragliatrice, un frutto grasso,
un pigiama consumato, una cipolla, una gamba di una scimmia,
una zampa di rinoceronte,
un piccolo Soutine dipinto su un orecchino, una prima disgrazia: esatto.
Piangi, piangi, prenderò un prestito da ovunque e ti comprerò
un bel toupet dal pello di cammello, un rene, un fegato,
tre medici che

ti operano ai polipi del colon.
Piangi, piangi, ti ammalerai di cancro, mangerai.
cianuro. berrai.
cianuro. respirerai. cianuro. vomiterai. cianuro.
comprerò dei biglietti al teatro,
al rodeo, al balletto. Andremo all’opera e al cinema.
Creperei. Il tuo cuore
creperà.
Piangi, piangi, un milione di bare si adattano esattamente
a 162 pagini di libro,
un milione di morti ci stanno esattamente nella mia mente,
li comprerò,
la comprerò per te.
Piangi, piangi, ti comprerò un presidente,
un parlamento, una scuola, asfalto
da calpestare, ti comprerò dei calzini per calpestare
l’asfalto,
con cui andare dal dottore, in cui puzzano i tuoi piedi,
ti comprerò un prato solo tuo dove allevare
aerei selvatici,
per domare la morte, piangi, piangi, ti comprerò la morte,
per salirci sopra, per cavacarla, per dirle, chiamarla:
Mirabela.

2.

Questo è Superman, questa è la parola godimento
onesta,
perpendicolare. Questa è la storia, questa è la memoria,
questo è il falso
e l’uso del falso.
Questi siamo noi, questi sono gli altri, questi sono quelli
che uccidono.
Questa è la Francia, la c’è il Mar Mediterraneo,
la c’è l’Inghilterra, la Germania,
gli Stati Uniti e Russia, Cina e Corea del Nord.
Questi sono tutti collegati, identificati, interconnessi,
parliamo di irritabilità.
Guarda attentamente e vedrai dietro ognuno: la morte.
Questo è un uovo sodo, un guanto, un’ambra, una lingua morta,
un manuale di chimica, il tendine, la clavicola, la stampa, la stampa libera,
la stampa conquistata, il torchio per la carne, il torchio per l’uva, la stampa.
Guarda attentamente
e vedrai: la morte.
Questi sono i cimiteri, loro sono quelli che piangono i cimiteri,
loro sono
quelli che occupano i cimiteri, loro sono quelli che liberano i cimiteri.
Aspetta!
Non muoverti. Ti metto la mano sulla spalla.
Guarda attentamente:

3.

Quasi ogni giorno
leggo una storia su l’Apocalisse ,
su terremoti, uragani, guerre, crisi, maltrattamenti infantili.
Ma tutta questa messinscena,
tutto questo manicomio
che sta versando il suo pus e l’odio nella mia mente
fa nient’altro che convincermi ancora di più
che mangiare una mela e risorgere
sono in realtà cose vicine.

4.

Insieme al cuore e l’illuminazione.
È sempre più preoccupante per me
il fatto che non riescono più a rendermi comprensibile
e non mi interessa davvero. Potrei perdermelo,
ma rimango con la paura di una distruzione del mondo
chi mi sta monopolizzando.
Sta diventando stancante e terrificante
L’ascesa.
L’ evoluzione del demone nel mondo.
Il demone non viene più scambiato per non esistere,
ha bisogno di marketing, PR, visibilità,
di Mi piace su facebook.
Demone. Non dirò più questa parola.
Diciamo: penombra. Nella penombra non c’è né il bene né il male,
nella penombra viviamo tutti in un mondo virtuale.

Nella penombra giochiamo felici counter-strike.
Uccidiamo persone nella penombra e non è abbastanza.
Prato bianco.
Nella penombra nulla è reale, nella penombra
il coltello non sventrerà, il sangue è solo pixel.
Giochiamo nella penombra, facciamo orge. In segreto?
È brutto nella penombra, ho paura nella penombra,
non vi capisco nella penombra, non vi conosco,
non mi riconosco. Sono lo stesso. Sono insensibile. Sono morto.
Quando la penombra aprirà le sue fresche ali d’aquila
chi deciderà chi parte e chi rimane?
Chi avrà paura nella penombra al suo tocco di metallo?
Già affondo, qual è la vera realtà?
Ho già torto e continuerò a sbagliarmi
finché tutto ciò che vedo si prosciugherà.
Non comprendete, nella penombra
sei punito per ciò che è morale.
Non abbiamo bellezza, libertà, onore,
la vanità è uno sterco che si dirama naturalmente in gola,
viviamo da surrogati, da droghe cerebrali, virtuali
interstiziali, pestilenziali, economici e colossali.
La felicità è reale, è possibile e può superare
la nostra natura animale. Il mondo deve essere abbandonato
per essere vinto.
Noi tutti scegliamo la via stramba, scriviamo tutti morto,
sin dai vivi. Mummie. Malvagità, egoismo, egocentrismo,
decadentismo, avangardismo.

L’assurdo è la nuova regola nella società. L’assurdo non
causa più rotture, non spezza, non
spaventa, non allontana, la realtà non lo dissocia,
l’assurdo attrae, è fico, trattiamo l’assurdo con
indolenza e ironia. Ci dilettiamo con lui come con
una donna deserta, come con una cagna piacevole e facile.
L’assurdo ci travolge, ci ingerisce, ci mastica,
ci schiaccia.
La normalità è una parola senza referente,
siamo impazziti. Tutto è incerto.
Siamo sofisticati, ironici, superiori,
siamo troppo post-qualsiasi per qualunque cosa etica,
per la vita in generale.
Niente può farci piacere, niente è buono,
siamo un tappeto vegetale,
marciamo, annusiamo. Il linguaggio è rotto. Bang!
Odio ciò che non capisco.
Non-visione. La mancanza di oscurità è vuoto.
Non-visione. La mancanza di oscurità è vuoto.
Non-visione.
Vuoto.

Răcoarea pietrișului la trecerea ta
Primul cântec de leagăn pentru generația mea

1.

Plângi, plângi, c-o să-ți cumpăr o inimă de plastic, un
bypass argintiu și curat, un aparat roentgen în miniatură,
un aparat de iradiat cu cobalt în miniatură, un bisturiu neînceput.
Plângi, plângi, sub temelia casei ascund pentru tine grămezi
de pastile de lemn, un delfin, o coadă de elefant, trei potârnichi
și o gâscă de diamant.
Plângi, plângi, c-am să-ți dau o mică mască de gaze,
un coctail molotov,
o piele ninsă de tigru, peticită cu zibelină, un deget tăiat,
o mitralieră, un fruct unsuros,
o pijama purtată, o ceapă, un picior de maimuță,
o labă de rinocer,
un Soutine mic, pictat pe-un cercel, o primă nenorocire: exact.
Plângi, plângi, o să mă împrumut peste tot și o să îți cumpăr
o meșă frumoasă din păr de cămilă, un rinichi, un ficat,
trei doctori care

să te opereze de polipi la colon.
Plângi, plângi, te vei îmbolnăvi de cancer, vei mânca.
cianură. vei bea.
cianură. vei respira. cianură. vei vomita. cianură.
voi cumpăra bilete la teatru,
la rodeo, la balet. Vom merge la operă și la cinema.
Vei crăpa, inima ta
va crăpa.
Plângi, plângi, un milion de sicrie încap în exact
162 de pagini de carte,
un milion de morți încap în exact mintea mea,
îi voi cumpăra,
o voi cumpăra pentru tine.
Plângi, plângi, o să-ți cumpăr un președinte,
un parlament, o școală, asfalt
pe care să calci, o să îți cumpăr șosete cu care să calci
pe asfalt,
cu care să te duci la doctor, în care să-ți miroasă picioarele,
o să îți cumpăr o pajiște numai a ta în care să crești
avioane sălbatice,
să îmblânzești moartea, plângi, plângi, o să îți cumpăr moartea
ca să te urci
pe ea, să o călărești pe ea, să o numești pe ea, să îi spui:
Mirabela.

2.

Acesta e Superman, acesta este cuvântul desfătare,
integru,
perpendicular. Aceasta este istoria, aceasta este memoria,
acesta este falsul
și uzul de fals.
Aceștia suntem noi, aceștia sunt ceilalți, aceștia sunt cei
care omoară.
Aceasta e Franța, acolo e marea Mediterană,
acolo e Anglia, Germania,
SUA și Rusia, China și Coreea de Nord.
Acestea toate sunt legate, sunt identificate, interconectate,
vorbim de irascibilitate.
Uită-te cu atenție și vei vedea în spatele fiecăruia: moartea.
Acesta este un ou fiert, o mănușă, un chihlimbar, o limbă moartă,
un manual de chimie, tendonul, clavicula, presa, presa liberă,
presa ocupată, presa de carne, presa de struguri, presa.
Uită-te cu atenție
și vei vedea: moartea.
Acestea sunt cimitirele, aceștia sunt cei ce plâng cimitirele,
aceștia sunt
cei ce ocupă cimitirele, aceștia sunt cei ce eliberează cimitirele.
Stai!
Nu te mișca. Am pus mâna pe umărul tău.
Uită-te cu atenție:

3.

Aproape în fiecare zi
citesc o știre despre Apocalipsă,
despre cutremure, uragane, războaie, criză, maltratări de copii.
Însă toată această înscenare,
toată această lume colcăitoare
care-și revarsă puroiul și ura în mintea mea
nu face altceva decât să mă convingă și mai tare
că a mânca un măr și a învia
sunt de fapt lucruri apropiate.

4.

Odată cu inima și iluminarea.
E tot mai îngrijorător pentru mine
faptul că nu mă mai pot face înțeles
și nici nu țin la asta cu tot dinadinsul. M-aș putea lipsi,
dar rămân cu spaima unei distrugeri a lumii
care mă acaparează.
E tot mai obositoare și mai terifiantă
Ascensiunea.
Evoluția demonului în lume.
Demonul nu mai înșală că nu există,
are nevoie de marketing, de PR, de vizibilitate,
de like-uri pe facebook.
Demonul. Nu voi mai spune acest cuvânt.
Spunem: penumbră. În penumbră nu există bine și rău,
în penumbră locuim toți într-o lume virtuală.

În penumbră jucăm counter-strike fericiți.
Ucidem oameni în penumbră și nu e de-ajuns.
Pajiște albă.
În penumbră nimic nu e real, în penumbră
cuțitul nu poate spinteca, sângele e doar pixeli.
Ne jucăm în penumbră, facem orgii. În secret?
E urât în penumbră, mi-e frică în penumbră,
nu vă înțeleg în penumbră, nu vă cunosc,
nu mă recunosc. Sunt la fel. Am amorțit. Am murit.
Când penumbra își va deschide aripile răcoroase de acvilă
cine va decide cine pleacă și cine rămâne?
Cui i se va face teamă în penumbră la atingerea ei de metal?
Deja cad, care este adevărata realitate?
Deja am greșit și voi greși în continuare
până când tot ceea ce văd se va usca.
Nu înțelegeți, în penumbră
ești pedepsit pentru ce e moral.
Nu avem frumusețe, libertate, onoare,
vanitatea e-o scârnă ce ni se scurge pe gât natural,
trăim din surogate, din droguri cerebrale, virtuale
interstițiale, pestilențiale, ieftine și colosale.
Fericirea este reală, este posibilă și poate depăși
firea noastră animală. Lumea trebuie abandonată
pentru a fi câștigată.
Toți alegem calea ciudată, toți scriem mort,
încă de vii. Mumii. Răutate, egoism, egocentrism,
decadentism, avangardism.

Absurdul este noua regulă în societate. Absurdul nu
mai provoacă rupturi, nu sparge, nu
înspăimântă, nu îndepărtează, realitatea nu îl disociază,
absurdul atrage, este mișto, tratăm absurdul cu
îngăduință și ironie. Cochetăm cu el ca și cu o
femeie pustie, ca și cu o târfuliță plăcută și zbanghie.
Absurdul ne copleșește, ne ingurgitează, ne mestecă,
ne zdrobește.
Normalitate e un cuvânt fără referent,
am luat-o razna. Totul este incert.
Suntem sofisticați, ironici, superiori,
suntem prea post-orice pentru orice este etic,
pentru viață în general.
Nimic nu ne poate fi pe plac, nimic nu e bine,
suntem un covor vegetal,
putrezim, mirosim. Limbajul s-a spart. Poc!
Urăsc ce nu înțeleg.
Non-viziune. Lipsa de întuneric e vid.
Non-viziune. Lipsa de întuneric e vid.
Non-viziune.
Vid.

*

Cosmin Perța (5 dicembre 1982, Vișeu de Sus, Maramureş) si è laureato presso la Facoltà di Lettere dell’Università “Babeş-Bolyai” di Cluj Napoca. Ha continuato gli studi all’Università di Bucarest dove ha conseguito un master in letteratura contemporanea e il titolo di dottore in lettere con una tesi sul fantastico nella letteratura dell’Europa orientale. Ha debuttato nel 2002 con il volume di poesia Zorovavel (Grinta, Cluj), seguito da Sentinella di luto (Vinea, 2005), Canto per Maria (Vinea, 2007), Il Vecchio, una divina commedia (Charmides, 2009) e Senza titolo (Paralela 45, 2011).
“Poesia sociale, poesia di traumi e ossessioni, d’impotenza, poesia di perdita e separazione, di paura & inadeguatezza, ma anche una poesia del recupero, dell’innamoramento di una realtà che si rivela sempre più affascinante e travolgente di qualsiasi ombra ” è il messaggio di Cosmin Perţa dal volume recentemente pubblicato alla Casa editrice Paralela 45 “Ninna nanna per la mia generazione”.

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo di WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione /  Modifica )

Google photo

Stai commentando usando il tuo account Google. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione /  Modifica )

Connessione a %s...