Luminița Amarie – Poesie

Traduzioni a cura di Dana Cora

(scriviamo
nel nome della banalità
del ridicolo
sulla tristezza squallida
sui pennuti che dormono in cucina
sulle atrocità
il villaggio senza fiumi
dove la neve rompe i travi
scriviamo sulla fragilità
la quiete con la quale scendono per lavarsi le mani ogni
mattina
le madri sterili
quelle che non possono più guardare fuori dalla finestra
avendo paura di non dimenticare il sogno in cui
hanno partorito
scriviamo sulla memoria come
sulla codardia e sui fallimenti
scriviamo dei più piccoli
quelli che non sono abbastanza bravi
per ricevere un nome
scriviamo solo quando tutto è stato detto  quando la morte
raggiunge le nostre spalle
quindi scriviamo quando
ognuno di noi ha la sua tomba
un posto dove andare a piangere in segreto
dove distruggerci  fino alla fine)

(să scriem
în numele banalității
al ridicolului
despre tristețea ieftină
despre păsările ce dorm în bucătărie
despre atrocități
satul fără ape
unde zăpada rupe grinzi
să scriem despre fragilitate
liniștea cu care coboară să-și spele  mâinile în fiecare
dimineață
mamele sterpe
ce nu mai pot privi pe fereastră
de frică să nu uite visul în care
au născut
să scriem despre memorie ca
despre lașitate și despre ratări
să scriem despre cei mici
cei care nu sunt îndeajuns de buni
să li se dea un nume
să scriem doar atunci când s-a spus tot când moartea
ne ajunge la umeri
atunci să scriem când
avem fiecare mormântul lui
un loc în care mergem să plângem pe ascuns
unde să ne distrugem până la capăt)

*

scegli di restare quando ti senti bene
quando non hai scelta
stai

sono il bambino sradicato
ho incontrato i confini
le risate grottesche delle guardie del corpo

sull’altura, una figura frantuma le finestre

un uccello, poi la paura

gli amici mi dicono:
scappa, qui la terra ti sfugge
da sotto i piedi
l’aria è costosa

(dove è a casa per un animale
addomesticato a caldo
per la guerra?)

qui viviamo programmati
nebbia
si diffonde alle ossa

c’è vita

(nelle mani di qualcun altro)


alegi să rămâi când ți-e bine
când nu ai de ales
rămâi

eu sunt copilul dezrădăcinat
am cunoscut granițele
râsul grotesc al gărzilor de corp

pe măgură, un trup zdrobește ferestre

o pasăre, apoi frica

prietenii îmi spun:
fugi, aici ți se ia pământul
de sub picioare
aerul e costisitor

(unde-i acasă pentru un animal
domesticit la cald
pentru război?)

aici trăim programat
ceața
se întinde în oase

acolo e viața

(în mâinile altcuiva)

*

(a  Manon)
ti dico ora: là dove construisci adesso e un posto morto

mi disse: guarda nel profondo della carne nel chiasso delle tue mani
nella loro ansia invano
riempi  i  cassetti con farmaci anti-paura, lei è
qui, nel bagaglio
dove indossi con orgoglio i tuoi accessori per vivere

aspetta  tranquilla che arrivi la gioia e ti colpisca sui muri

antisettico per il cuore farfalle per  vermi
cerca il posto dove nessuno entra resta lì
vattene scappa

te lo dico ora: vivi nell’unico posto dal quale viva non
uscirai

ho ascoltato, ho iniziato a ridere fino quando era oltre il mio
potere
a smettere di piangere oltre il mio potere ad  alzarmi
e correre


(lui Manon)

îți spun acum: acolo unde clădești tu e un loc mort

mi-a zis: caută în adâncul cărnii în gălăgia mâinilor
în neliniștea lor degeaba
umpli sertarele cu medicamente împotriva fricii ea e
aici, în bagajul
în care-ți porți cu mândrie accesoriile pentru trăit

așteaptă cuminte să vină bucuria să te izbească de pereți

antiseptic  pentru inimă fluturi pentru viermi
caută locul în care nimeni nu intră stai acolo
pleacă fugi

îți spun acum: trăiești în singurul loc din care vie nu vei
ieși

am ascultat am început să râd până mi-a fost peste
puteri
să mă opresc din plans peste puteri să mă ridic
să fug

*

assottiglio il nero con il potere
di una donna
distrutta dalla luce
i miei capelli erano tristi
solo guardando le tue mani
perse in essi

subțiez negrul cu puterea
unei femei
distruse de lumină
părul meu a fost trist
doar privindu-ți mâinile
pierdute în el

*

so tutto ciò che seguirà
la noia
l’incapacità di soffrire
i vestiti perfettamente piegati
nessun pensiero suicida
l’odore dell’uomo solitario
dal primo caffè
fino a tarda notte
intorpidito nel buio
in una casa dove ognuno ha qualcosa
da amare
qualc osa da distruggere


știu tot ce va urma
plictiseala
neputința de a suferi
hainele împăturite perfect
niciun gând sinucigaș
mirosul de om singur
de la prima cafea
până noaptea târziu
amorțit în întuneric
într-o casă în care fiecare are ceva
de iubit
ceva de distrus

*

passo dalla mano sinistra alla mano destra
una pietra che non ha più nessuna asperità


trec din mâna stângă în mâna dreaptă
o piatră ce nu mai are nicio asperitate

*

Luminița Amarie è nata il 20 di gennaio del 1987 nel villaggio di Ibănești, sulla contea di Botoșani. Ha pubblicato finora i volumi di poesie Lacrime, denti bianchi del dolore (Casa editrice Eminescu, 2012), Destino fatto di una parola (Casa editrice Singur, 2012), La quintessenza dell’essere (Casa editrice Eminescu, 2013), Le felicità che fanno male (Casa editrice Blumenthal, 2015) e Carbone di fumo (Casa editrice Brumar, 2015). Il suo volume più recente è Nasconde i ricordi e distrugge tutto ciò che abbiamo toccato, (Casa editrice Max Blecher, 2019).

Rispondi

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo di WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione /  Modifica )

Google photo

Stai commentando usando il tuo account Google. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione /  Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione /  Modifica )

Connessione a %s...